Sari la înscriere
Stomatologie Restaurativă 2 zile Intermediate

DIRECT. Totul despre Compozit.

De la diagnostic și planificare la restaurări directe predictibile.

Lector Dr. Elena Onacă

23 - 24 octombrie 2026 08:00 - 16:00 București
SITE_COVER-DIRECT_2026
Hands-on

Exerciții practice ghidate

Durată

2 zile

Nivel

Intermediate

Locație

București

De ce acest workshop?

Un protocol predictibil pentru cazurile tale.

Forma, culoarea și funcția unei restaurări directe depind de deciziile luate în fiecare etapă a tratamentului. DIRECT urmărește acest parcurs, de la evaluarea cazului și alegerea materialelor până la finisare și lustruire. Cele cinci module corelează principiile adeziunii și ale esteticii dentare cu exerciții practice de restaurare în zona frontală și laterală.

Speakeri

Medici cu experiență clinică și recunoaștere în domeniu.

Dr. Elena Onacă

Dr. Elena Onacă

Public țintă

Pentru cine este gândit

Cursul se adresează medicilor stomatologi care doresc să își consolideze abordarea restaurărilor directe și să exerseze diferite tehnici de lucru cu rășinile compozite.

Medici cu practică generală

Pentru o abordare structurată a restaurărilor uzuale, cu atenție la izolare, adeziune, anatomie și contacte proximale.

Medici interesați de estetica dentară

Pentru aprofundarea relației dintre formă, proporții, culoare și textura suprafeței în restaurările frontale.

Medici interesați de tehnici complementare

Pentru înțelegerea indicațiilor și a etapelor de lucru în stratificarea și injectarea compozitului.

Aplicare imediată

Ce poți aplica după workshop

Inveți să structurezi evaluarea estetică și funcțională a cazului, folosind fotografia dentară pentru documentare și planificare, folosind reperele legate de formă, proporție și textură pentru integrarea estetică a restaurărilor frontale.

Vei putea decide alegerea protocolului de izolare și adeziune în funcție de situația clinică și de substratul dentar.

Înveți să selectezi materialele compozite și masele de stratificare pe baza indicației și a caracteristicilor optice ale dintelui, urmărind refacerea anatomiei ocluzale și a contactelor proximale în restaurările laterale.

Protocol + practică

Protocol clar. Practică ghidată.

Înveți decizia clinică, apoi o transformi în pași repetabili, cu exerciții ghidate și feedback aplicat.

01

Teorie

Înțelegi protocolul înainte de execuție.

Partea teoretică explică raționamentul din spatele fiecărei etape: ce evaluăm, cum alegem materialele și ce particularități clinice influențează tehnica de restaurare.

  • Documentare și diagnostic: fotografie dentară, analiza zâmbetului și evaluarea estetică și funcțională.
  • Izolare și adeziune: utilizarea digii, particularitățile smalțului și dentinei, selecția sistemelor adezive.
  • Culoare și materiale: harta cromatică, proprietățile optice ale dintelui și alegerea compozitelor.
  • Restaurări laterale: anatomie ocluzală, contacte proximale și principii de stratificare.
  • Restaurări frontale: proporții, linii de tranziție, textură și translucență.
  • Fațete directe și injectarea compozitului: indicații, limite, planificare și protocoale de lucru.
  • Evaluarea rezultatului: finisare, lustruire, erori frecvente și gestionarea complicațiilor.
02

Hands-on

Exersezi sub îndrumare, cu feedback individual.

Participanții vor realiza restaurări în zona frontală și laterală, abordând atât modelarea prin stratificare, cât și injectarea compozitului. Exercițiile includ etapele de finisare și lustruire.

  • Restaurări laterale: stratificarea compozitului și reproducerea reliefului ocluzal.
  • Restaurări frontale: construirea formei și a proporțiilor, cu atenție la liniile de tranziție.
  • Fațete directe: aplicarea succesivă a maselor de compozit pentru reproducerea caracteristicilor optice ale dintelui.
  • Injectarea compozitului: utilizarea cheilor siliconice pentru transferul formei planificate.
  • Finisare și lustruire: ajustarea contururilor, realizarea texturii și prelucrarea finală a suprafețelor.

Ecosistem

Sponsori și parteneri ai cursului

Stomatologie explicată prin cazuri reale.

Înscrie-te acum